De Paste

Gospodina pregătise,
Într-un coş aflat pe masă,
Zece ouă colorate
Şi un cozonac de casă.

Printre ele, nu ştiu cum,
Urâţel şi stingherit,
Apăru un ou mai mic,
Pare-mi-se rătăcit.

Dar nu apucă, săracul,
Bine să se instaleze,
Că un ou grăsuţ şi roşu
Începu să-l tachineze:

- Vai, ce-ntunecat eşti frate!
Eşti bolnav? Sau mi se pare?
Vino să te-mbrăţişez,
Să-ţi dau puţină culoare!

Încercând să se ferească
De îmbrăţişarea lui,
Bietul ou, ne-ndemânatic,
Atinse un ou gălbui.

- Fii atent pe unde mergi!
N-ai văzut că m-ai lovit?
Ba, dacă mă uit mai bine,
Cred că m-ai şi murdărit!

- Bine zici, măi, frăţioare!
Zise-un ou portocaliu.
Mai împiedicat ca ăsta
N-am văzut de când mă ştiu!

Spuse-apoi un ou albastru,
Privind dispreţuitor:
- Aşa, lipsit de culoare,
N-ai nici un pic de umor!

- Pleacă de unde-ai venit!
Îi strigară mai apoi.
- Nu ai ce căuta aici,
Tu nu eşti un ou de soi!

Ruşinat şi umilit,
Bietul ou se-ndepărtă
Şi, pe-un colţ de farfurie,
Întristat se aşeză.

Toată viaţa îşi dorise
Să-şi găsească nişte fraţi,
Dar nu şi-i imaginase
Aşa răi şi îngâmfaţi,

Egoişti şi incapabili
Să dăruiască iubire.
Şi-ncepu uşor să plângă
De propria-i nefericire.

Dar ciudat, în loc să fie,
Cum se aştepta, sărate,
Lacrimile ce-i curgeau
Erau dulci şi aromate.

Zece ouă colorate
Îl priviră cu uimire,
Nevenindu-le să creadă
Marea lor descoperire:

Oul mic şi urâţel
Şi cu piele-ntunecată
Nu era obişnuit:
Era ou de ciocolată!