Mi-am luat catel

Am citit undeva ca, pana la o anumita varsta (18 luni? 24? nu-mi mai amintesc exact), achizitiile unui pui de om sunt asemanatoare celor ale unui pui de cimpanzeu. Pitica mea seamana, insa, mai mult cu un catel :). Cand aude cuvantul afara, merge la usa de la intrare si face "pa". Cand ii arunc mingea, fuge dupa ea si mi-o aduce inapoi. Ce sa mai spun de ros? Toate jucariile ei si o mare parte dintre lucrurile noastre poarta amprenta dintisorilor ei. Putini, dar bine ascutiti.

Bucuriile curate ale vietii mele

Ceea ce imi place cel mai mult la perioada pe care o traiesc acum e faptul ca am ajuns sa apreciez intr-o mai mare masura placerile simple ale vietii.
Iubesc fiecare clipa pe care o petrec cu fetita mea. Imi place sa ii observ progresele si, contrar celor imaginate de mine in anii trecuti, inca nu m-am plictisit sa stau cu ea zi de zi.
Iubesc sa imi petrec timpul cu sotul meu si, dupa atatia ani de cand ne stim, tot nu am epuizat subiectele de discutie.
Imi iubesc casa, caci am visat-o ani de zile si, ceea ce socheaza pe toti cei care ma stiu de anti-gospodina, iubesc sa o curat, sa am grija de ea.
Alt soc: acum imi place sa gatesc - caut retete diverse si imi promit ca, atunci cand va creste, ii voi pregati fetitei mele cele mai minunate mancaruri.
In general, am o atitudine foarte ... caminista. Voiam sa scriu "casnica", dar cuvantul nu exprima atat de puternic nevoia de home, de camin, de colt cald si linistit, unde miroase a cozonac si totul pare sigur si neamenintator.
M-a apucat brusc dorinta de a avea grija de cei pe care ii iubesc :)...