Craciun fericit!

Vine o vreme cand trebuie sa incetezi sa astepti sa fii omul care ai vrea sa devii si sa incepi sa fii omul care vrei sa fii.

Mi-am luat catel

Am citit undeva ca, pana la o anumita varsta (18 luni? 24? nu-mi mai amintesc exact), achizitiile unui pui de om sunt asemanatoare celor ale unui pui de cimpanzeu. Pitica mea seamana, insa, mai mult cu un catel :). Cand aude cuvantul afara, merge la usa de la intrare si face "pa". Cand ii arunc mingea, fuge dupa ea si mi-o aduce inapoi. Ce sa mai spun de ros? Toate jucariile ei si o mare parte dintre lucrurile noastre poarta amprenta dintisorilor ei. Putini, dar bine ascutiti.

On the road again

Mi-a fost greu sa scriu in ultimul timp. A trebuit sa ma redefinesc, sa ma recompun. In acest prim an de viata al fetitei mele, am fost mai mult mama. Acum ma regasesc din nou ca femeie si incep sa vad viata intr-un mod nou, complex.
Imi place :).

Bucuriile curate ale vietii mele

Ceea ce imi place cel mai mult la perioada pe care o traiesc acum e faptul ca am ajuns sa apreciez intr-o mai mare masura placerile simple ale vietii.
Iubesc fiecare clipa pe care o petrec cu fetita mea. Imi place sa ii observ progresele si, contrar celor imaginate de mine in anii trecuti, inca nu m-am plictisit sa stau cu ea zi de zi.
Iubesc sa imi petrec timpul cu sotul meu si, dupa atatia ani de cand ne stim, tot nu am epuizat subiectele de discutie.
Imi iubesc casa, caci am visat-o ani de zile si, ceea ce socheaza pe toti cei care ma stiu de anti-gospodina, iubesc sa o curat, sa am grija de ea.
Alt soc: acum imi place sa gatesc - caut retete diverse si imi promit ca, atunci cand va creste, ii voi pregati fetitei mele cele mai minunate mancaruri.
In general, am o atitudine foarte ... caminista. Voiam sa scriu "casnica", dar cuvantul nu exprima atat de puternic nevoia de home, de camin, de colt cald si linistit, unde miroase a cozonac si totul pare sigur si neamenintator.
M-a apucat brusc dorinta de a avea grija de cei pe care ii iubesc :)...

Viata in valiza

Ne-am mutat in casa noua.
E a treia oara, in ultimul an si jumatate, cand imi pun lucrurile in saci si incerc sa le gasesc un loc, in alta parte decat cea cu care eram obisnuita. Sunt total dezorientata, nu-mi gasesc hainele, nu gasesc nimic de notat, nu ma gasesc.
Si nu stiu cum de s-au strans atatea lucruri care-mi sunt indispenabile. Imi amintesc cum, in adolescenta, ma gandeam ca viata mea incape intr-o valiza (auzisem undeva expresia asta si imi placuse teribil ideea). Iar acum...
Ma intreb care ar fi lucrurile la care nu as renunta. Intai, jurnalul si stiloul. Apoi chitara. Ar urma o carte. Intrebarea e: care carte? Caci mi-e foarte greu sa renunt la una sau la alta. Si pe urma, parca as vrea sa iau si calculatorul cu mine... Si uite asa reusesc sa umplu nu numai o valiza.
(As putea sa adaug si lucrurile copilului, care, in momentul de fata, este perceput - de catre ceilalti, dar si de catre sine - ca un fel de anexa a mea, un alt organ, deci, automat, va apartine, tot de valiza mea...)

Dar, la urma urmei, nici nu conteaza. Caci eu tot nu am nici o valiza. Eu am doar rucsac :)...

Punct si de la capat

Inca nu m-am dezvatat de obiceiul pe care-l aveam cand eram mica, de a rupe foaia si a scrie din nou, de data aceasta mai corect si mai ordonat.
Prin urmare, am sters toate postarile si m-am apucat din nou de scris. De la zero. Ceva la care ma pricep foarte bine: sa o iau de la zero. Cu luatul de la trei, patru stau mai prost. Prefer sa daram din temelii si sa cladesc iar, decat sa incerc sa repar ce a fost stricat. Ce bine ar fi sa ne permita si viata acest lucru! Sa putem da restart level ...